Prima pagina arrow Articole si noutati arrow Reeducarea sensibilitatii

Reeducarea sensibilitatii Imprimare E-mail
In afectiunile sistemului nervos sau periferic,insotind sau nu deficitul motor, se instaleaza frecvent tulburari senzitive prin intreruperea transmiterii acestui stimul.
 
Aceasta intrerupere poate fi localizata oriunde de la receptor la cortex: o leziune a pielii distruge receptorii pe zona respectiva; leziuni ale nervului periferic produc deficit senzitiv pe teritoriul inervat de acest nerv; lezarea maduvei da tulburari senzitive cu distributie dermatomala, iar afectarea ariilor senzitive corticale este urmata de pierderea discriminarii senzitive si/sau pierderea analizei constiente senzitive.

 

Recuperarea deficitului senzitiv este strans legata de recuperarea motorie, face parte integranta din aceasta si deci cade in sarcina kinetoterapeutului, care va organiza, efectua si urmari programul reeducarii deficitului senzitiv. Evaluarea functionala a oricarui pacient neurologic contine, obligatoriu si evaluarea sindromului senzitiv. Principalele secvente ale acestei evaluari sunt urmatoarele:

- Atingerea usoara a pielii, in diverse puncte, cu putina vata sau cu pulpa degetului: bolnavul, cu ochii inchisi, este chestionat daca simte, unde simte.

- Presiunea, prin presarea pe piele cu un obiect bont, pentru receptorii profunzi: pacientul raspunde la aceleasi intrebari ca mai sus-unii prefera testarea cu diapazonul.

- Temperatura, testand senzatia de cald si rece.

- Durerea, prin intepare cu un obiect ascutit

- Simtul pozitiei (proprioceptia), prin modificari succesive ale pozitiei segmentelor diverselor articulatii, cautand sa afle de la pacient daca le sesizeaza.

- Simtul miscarii (kinestezia): se misca un segment intr-un sens si in celalalt si subiectul este intrebat care este directia miscarilor.

- Stereognozia (identificarea prin palpare a unui obiect), care comporta o serie de aprecieri in legatura cu: forma tridimensionala a obiectului, dimensiunile, greutatea, consistenta, textura, materialul.

- Discriminarea tactila a doua puncte: cu un calipar se ating, se preseaza sau se inteapa doua puncte simultan. Treptat, distanta dintre ele este redusa, pana cand pacientul simte doar un punct. Se compara cu zona simetrica sanatoasa.

Reguli in reeducarea sensibilitatii:

1.Indiferent de stimularea executata pentru reeducare,ea va fi facuta intai sub privirea pacientului, pentru ca apoi, la stimulari similare, acestuia sa i se acopere ochii

2.Sedinta de reeducare nu dureaza mai mult de 5-10 minute, dar se repeta in timpul zilei. Un obiect trebuie recunoscut in maximum 60 de secunde, apoi obiectul este schimbat.

3.Progresia in ceea ce priveste stimulul aplicat consta in aceea ca se pleaca de la un stimul intens, grosolan, greu, aspru etc. spre unul fin, mic, usor, moale etc. Pentru reeducarea proprioceptiei si kinesteziei se porneste de la articulatiile mari spre cele mici.

4.In cazul unui deficit senzitiv unilateral, stimularea simultana, simetrica, asigura o mai rapida reeducare senzitiva.

5.In ordine, reeducarea sensibilitatii se incepe cu antrenarea sensibilitatii la presiune-durere a proprioceptiei si kinesteziei; se continua cu sensibilitatea termica (la rece, apoi la cald).

Cand exista semne ale unui inceput de refacere pentru receptia elementara, se introduc in paralel exercitiile stereognozice.

Cea mai mare parte a programului de reeducare senzitiva este ocupata de exercitiile stereognozice; obtinerea unui progres in aceasta directie va determina trecerea la un sistem de reeducare mai complex, si anume incorporarea functiei motorii in contextul antrenamentului senzitiv. Acest gen de exercitii sunt copiate dupa activitatea zilnica obisnuita.

Reinervarea senzitiva-ca si cea motorie de altfel-se poate face aberant, astfel incat pacientul va simti stimulul senzitiv intr-o alta zona decat cea excitata. Aceasta deficienta de reinervare poate fi reeducata  procedand astfel:asistentul excita un punct pe piele, iar pacientul,cu ochii inchisi,precizeaza unde a simtit excitatia si natura acesteia(atingere,intepare). Deschide apoi ochii si priveste locul unde asistentul excita din nou. Dupa aceea inchide din nou ochii, iar asistentul excita acelasi loc-se repeta de 3-4 ori excitatia pe acelasi loc; cu aceeasi tehnica sunt excitate apoi si alte puncte. Treptat, pacientul isi va reface “harta sensibilitatii” teritoriului afectat, relizand un nou corespondent intre locul excitatiei si receptia corticala.

Reeducarea sensibilitatii trebuie sa-si gaseasca acelasi loc important in recuperarea functionala, ca si reeducarea mobilitatii.

 
< Precedent   Urmator >

Oferte si noutati

De luni pana vineri, din octombrie 2007 avem program de masaj si dimineata. Pentru restul serviciilor programarile se pot face numai pentru dupa-amiaza. La masajul de dimineata sunt preturi promotionale. Intra pe pagina de preturi sau contacteaza-ne pentru mai multe detalii.
 
 

© 2012 Kinetoterapie, Fizioterapie, Masaj, Drenaj Limfatic, Masaj de relaxare, Masaj anticelulitic, Masaj Terapeutic
powered by Official Web Development | design by DannyMix